Liquid facelift, sau liftingul facial fără operație, este o procedură estetică minim-invazivă, tot mai populară în medicina estetică modernă. Este recomandată persoanelor care doresc să își îmbunătățească aspectul facial și să reducă ridurile, fără să treacă printr-o intervenție chirurgicală.
Procedura consta în injectarea cu acid hialuronic, toxină botulinică și fire PDO/COG pentru a oferi un efect de lifting și a reface volumul pierdut din structura feței.
Cum se realizează liftingul fără operație?
Liquid facelift-ul presupune utilizarea de substanțe dermale injectabile, precum acidul hialuronic, pentru a oferi volum și structură, în special în zonele feței care tind să se lase odată cu înaintarea în vârstă. Botoxul este aplicat pentru relaxarea mușchilor faciali, minimizând astfel aspectul ridurilor de expresie. Potrivit medicilor esteticieni ,acest lifting facial fără operație poate îmbunătăți semnificativ aspectul tenului, fără incizii și fără o perioadă lungă de recuperare îndelungată.
Beneficii liftingului fără operație
Liquid facelift-ul sau liftingul fără operație aduce multiple beneficii, inclusiv:
- Minim-invaziv
Procedura nu implică incizii și suturi, fiind o soluție rapidă și mai sigură pentru pacienți.
- Recuperare rapidă
Pacienții își pot relua activitățile cotidiene aproape imediat, respectând recomandările medicului.
- Rezultate personalizate
Medicul poate ajusta procedurile din cadrul liftingului fără operație, pentru a răspunde nevoilor specifice fiecărui pacient, fie că este vorba despre volum, contur sau reducerea ridurilor.
Rezultatele liftingului fără opreație
Rezultatele unui liquid facelift durează, de obicei, între 12 și 18 luni, în funcție de produsele folosite și de metabolismul fiecărui pacient. Pentru menținerea efectului, medicii recomandă repetarea tratamentului la intervale regulate, în funcție de organismul fiecărui pacient.
Liftingul fără operație este o opțiune eficientă și sigură pentru pacienții care doresc să își îmbunătățească aspectul facial fără a apela la o intervenție chirurgicală. Acesta oferă un efect de întinerire natural, iar pentru un plan detaliat, este esențială consultația prealabilă cu un medic specialist în estetică facială.