Tinerețea veșnică, aspectul fresh și dorința de a câștiga doar experiență în urma trecerii timpului, nu și riduri, au devenit un țel comun atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților. Astfel, chirurgia estetică reușește să câștige teren an de an pe piața medicinei estetice și să își lărgească orizonturile. La ora actuală, liftingurile faciale se află în top cinci proceduri estetice efectuate la nivel mondial, datorită rezultatelor extraordinare de întinerire și a remanenței îndelungate.
De-a lungul timpului tehnicile liftingurilor s-au perfecționat, cicatricile au devenit mai mici, recuperarea mai ușoară și chiar putem vorbi despre vânătăi inexistente în urma procedurii. Da, chiar dacă liftingul facial rămâne la bază o procedură complexă, cu tăieturi profunde, tehnologia avansată alături de tehnicile de sutură profesionale reușesc acum să îi ofere pacientului o recuperare rapidă, cu inflamație și vânătăi aproape insesizabile.
Sutura hemostatică, ce este și cum se realizează?
Tehnica de sutură hemostatică a devenit un etalon în estetică, fiind considerată de mulți medici chirurgi plasticieni o tehnică absolut necesară atunci când vine vorba despre liftingurile faciale.
Sutura hemostatică se folosește în cazul intervențiilor chirurgicale complexe pentru apropierea pereților anteriori și posteriori, în special în zonele în care există sângerări abundente. Acest proces are ca scop oprirea sângerării cât mai rapid, astfel încât să evităm formarea de vânătăi proeminente și inflamație.
În ultimii ani, chirurgi de top din întreaga lume au ales această tehnică, datorită recuperării rapide și a minimizării riscurilor post-intervenție.
Riscurile suturii hemostatice
În ultimii ani, sutura hemostatică a fost din ce în ce mai folosită în operațiile de lifting facial și nu numai. Oferind o hemostază rapidă și eficientă, sutura hemostatică permite medicului chirurg să intervină cu o precizie sporită, reducând foarte mult traumatismele tisulare, dar și complicațiile post-intervenție.
Sutura hemostatică presupune o cusătură complexă, ce are rolul de a închide spațiul mort dintre piele și țesuturile subiacente. Scopul acestei tehnici este de a reduce spațiul potențial în care lichidul (cum ar fi sângele sau serul) s-ar putea acumula post-operator.
În timpul unui lifting facial, pielea, grăsimea, stratul SMAS și mușchii sunt ridicate și repoziționate, iar între aceste spații se pot acumula lichide. Prin suturarea cu atenție a acestor straturi, împreună, în puncte strategice, sutura hemostatică ancorează pielea și țesuturile, cu o precizie sporită.
Tensiunea de pe fire este reglată cu atenție – suficient de strânsă pentru a închide zona, dar nu atât de strânsă încât să creeze cicatrici sau deformări ale pielii.
Cum se îndepărtează firele după sutura hemostatică?
La fel ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale, firele trebuiesc îndepărtate de medicul specialist, la câteva zile după intervenție. În cazul tehnicii de sutură hemostatică, firele sunt îndepărtate a treia zi după procedură. Până în acest moment, țesuturile vor fi lipite în mod natural.
Sutura hemostatică oferă suport extrem de important în perioada post-operatorie, atunci când riscul de inflamație, vânătăi sau complicații este foarte mare.
Această tehnică necesită îndemânare, precizie și experiență din partea medicului specialist. Realizată corect, sutura hemostatică poate îmbunătăți semnificativ calitatea rezultatului liftingului facial și reduce considerabil complicațiile post-operatorii.



