Ce este rinoplastia închisă și cui se adresează?
Rinoplastia închisă, cunoscută și sub denumirea de rinoplastie endonazală, este o procedură chirurgicală estetică prin care se remodelează structura nasului fără a realiza incizii externe. Toate modificările se efectuează prin interiorul nărilor, ceea ce permite corectarea formei și dimensiunii nasului fără a lăsa urme vizibile la nivelul pielii.
Această tehnică este ideală pentru pacienții care își doresc o corecție estetică a nasului, dar nu necesită intervenții complexe asupra vârfului nazal sau reconstrucții extensive.
În cadrul clinicilor Legacy Med, rinoplastia închisă a câștigat din ce în ce mai mult teren în ultimii ani. Intervenția este realizată de chirurgi esteticieni cu experiență, folosind tehnologii moderne și tehnici de microchirurgie pentru o remodelare precisă, sigură și eficientă.
Daca aveti frica de operatie puteti opta pentru procedura mini-invaziva de rinocorectie
Beneficiile rinoplastiei închise față de tehnicile clasice
Principalul avantaj al rinoplastiei închise constă în absența cicatricilor, deoarece toate inciziile sunt realizate în interiorul nasului. În plus, trauma asupra țesuturilor este redusă, ceea ce înseamnă o recuperare mai rapidă, edeme și echimoze mai puține, dar și un disconfort postoperator minim.
Tehnica endonazală permite chirurgului să acceseze oasele și cartilajele nazale cu precizie, remodelând profilul nasului, rafinând vârful și corectând cocoașa nazală, totul fără a compromite structura pielii externe. Rezultatul este un nas cu aspect natural, armonizat cu restul trăsăturilor faciale.
Cum decurge intervenția?
Rinoplastia închisă se efectuează sub anestezie generală și durează aproximativ 2 ore, în funcție de complexitatea cazului. Prin incizii interne, extrem de fine, chirurgul accesează structura profundă a nasului și realizează corecțiile necesare. Datorită abordării foarte fine și precise, nu este necesară spitalizarea prelungită, iar pacientul poate fi externat în aceeași zi sau a doua zi dimineață.
Postoperator, se aplică o atelă nazală externă pentru 5–7 zile, pentru susținerea noii forme a nasului. Umflăturile sunt ușoare și dispar treptat în următoarele zile post-procedură.
Regulile post procedură
Evită expunerea la saună și dușurile fierbinți pe perioada recuperării.
Întrerupe activitatea fizică pe perioada post operatorie, pentru a evita eventualele neplăceri.
Încearcă să stai cu capul poziționat puțin mai sus decât restul corpului pentru a preîntâmpina sângerările nazale.
Nu ridica greutăți și nu sta cu capul în jos.
Îți recomandăm să nu aplici creme sau produse cosmetice foarte aproape de zona nasului.
Informații generale:
De foarte multe ori pacienții se tem de rezultate exagerate, care în loc să înfrumusețeze și armonizeze trăsăturile le înăspresc. La Legacy Med avem o echipă de medici specialiști, bine pregătiți, gata să îți ofere rezultatele optime, pe care le meriți.
Punem accent pe decență și frumusețe și suntem pregătiți să te ajutăm să devii cea mai bună versiune a ta, de aceea suntem lângă tine oricând ai nevoie, 24/7.
Rezultatele și perioada de recuperare
Evoluția postoperatorie este una favorabilă, cu o recuperare rapidă și confortabilă. În absența inciziilor externe, riscul de complicații estetice sau de cicatrizare inestetică sunt minime. Rezultatele finale încep să fie vizibile după aproximativ o lună, dar forma definitivată a nasului se observă la 6–12 luni, odată cu completa așezare a țesuturilor.
Pacienții observă o îmbunătățire semnificativă a esteticii feței, un profil facial echilibrat, dar și o creștere a încrederii în sine, încă din primele luni post-operator. De asemenea, în cazurile combinate cu corecție funcțională (ex. deviație de sept), respirația nazală se îmbunătățește considerabil.










