Implanturile faciale au început să fie utilizate în secolul al XX-lea, dar conceptul de augmentare facială datează de mult mai devreme. Primele încercări moderne au avut loc în anii 1940-1950, în perioada războaielor mondiale, când medicii au folosit materiale sintetice și biologice pentru a repara defectele faciale cauzate de război sau accidente. Aceste intervenții au fost esențiale în reconstrucția feței soldaților răniți. Totuși, implanturile utilizate strict în scop estetic au devenit populare în anii ’60-’70, odată cu dezvoltarea unor materiale mai sigure, precum siliconul și polietilena poroasă, scopul lor fiind acela de a corecta deformări ale maxilarului, asimetrii datorate unor factori congenitali, sindroame sau traume.

Astăzi, implanturile faciale sunt realizate din materiale biocompatibile precum polietilenă poroasă (Medpor) și silicon solid, fiind folosite pentru augmentarea pomeților, bărbiei, maxilarului și a altor zone faciale. Aceste proceduri oferă o soluție durabilă și naturală pentru îmbunătățirea contururilor feței, adresându-se atât nevoilor estetice, cât și celor reconstructive.